În fiecare seară, de luni până vineri, de la ora 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.
1.313 de noi cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, de două ori mai multe decât în ziua anterioară. Rata de pozitivare a testelor este de 2,86%. Au fost raportate 31 de decese, în timp ce la ATI sunt 291 de pacienți. Județul Ilfov este primul care depășește din nou rata de incidență de 1 la mie. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 a ajuns la aproximativ 2.300. Până acum, pe teritoriul României au fost confirmate aproape 1.100.000 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. (Mai multe detalii aici…)
În acest sens premierul Florin Cîțu spune ferm că va găsi o soluție pentru a compensa o parte din factură. Șeful Guvernului a mai spus că Executivul pe care îl conduce își va ”asuma” adoptarea Legii consumatorului vulnerabil, care, deși a fost inițiată din anul 2012…a stat prin Parlament, deoarece nicio guvernare nu a vrut să o adopte. Asta înseamnă că cei mai vulnerabili consumatori, cu venituri mici, să primească sprijin după ce mulți au acumulat restanțe mari. (Mai multe detalii aici…)
Asta deși comuna a intrat astăzi în scenariul roșu din cauza numărului mare de infectări cu coronavirus. Până acum, însă evenimentele în spațiile închise erau permise cu cel mult 400 de persoane, dacă toți participanții erau vaccinați, prezentau un rezultat negativ al testului PCR sau au trecut prin boală. În urma pozelor apărute în spațiul public, polițiștii s-au sesizat din oficiu, iar organizatorul nunții s-a ales cu o amendă de 5.000 de lei. Un episod asemănător a avut loc și anul trecut, când petrecerea după cununia religioasă a acelorași miri a fost stricată de oamenii legii pentru că în localitate și în județul Satu Mare era în vigoare interdicția de a organiza orice fel de evenimente.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, din cei aproximativ 39.000 de candidați care s-au înscris la această sesiune, doar 30,3% au luat acest examen, înainte de rezolvarea contestațiilor. În aceeași sesiune a anului trecut, procentul candidaților promovați înainte de soluționarea contestațiilor a fost de 31,5%. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi anunțate vineri. (Mai multe detalii aici…)
Primarul Capitalei Nicușor Dan a declarat că până în acest moment au fost definitivate procedurile pentru a închide 14 din cele 16 companii create de fosta administrație. În consecință, aproximativ 3000 de angajați ar putea fi concediați. Edilul susține că aceste companii municipale au cheltuit exagerat din bugetul Bucureștiului, iar prin disponibilizarea angajaților se va realiza o economie importantă, de circa 150 de milione de lei. Acești bani vor merge către investiții. (Mai multe detalii aici…)